Principalele activităţi şi responsabilităţi

Cartografierea vegetaţiei. Este activitatea definitorie a omului de ştiinţă Nicolae Doniţă, considerat cel mai important şi prolific autor de hărţi ale vegetaţiei, cu precădere ale vegetaţiei forestiere, pe plan naţional, recunoscut şi apreciat şi pe plan european. Această activitate se întinde pe durata a peste 50 de ani. Încă de la debutul carierei ştiinţifice, în 1956, este angrenat în elaborarea Hărţii Geobotanice a României, hartă publicată în anii 1960 şi 1961, şi până după pensionare, în anul 2008, când este publicată Harta pădurilor din România, pe unităţi ecosistemice. A elaborat, pe parcursul carierei, un număr de 15 hărţi cu conţinut geobotanic, fitocenologic, ecosistemic, arealistic etc. În perioada 1979 – 2000, a colaborat la ambiţiosul proiect care a vizat realizarea Hărţii Vegetaţiei Naturale a Europei, finalizat cu publicarea în anul 2000 a hărţii. În acest proiect este şi coautor la descrierea a două mari unităţi de vegetaţie a Europei: G – Păduri de stejari termofili şi L – Silvostepe. În perioada 1980-1990, a coordonat, la nivel naţional, un colectiv de fitocenologi din diverse institute de cercetare, pentru întocmirea hărţii de vegetaţie a României, ca parte componentă a Hărţii Vegetaţiei Naturale a Europei. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în lucrarea „Vegetaţia României”, publicată în 1992.

Clasificarea tipologică a pădurilor şi fitocenologie. Strâns legate de activitatea de cartografiere a vegetaţiei sunt şi cercetările privind zonarea şi regionarea vegetaţiei şi încadrarea tipologică a pădurilor. Primele cercetări desfăşurate de către Nicolae Doniţă privind zonele şi etajele de vegetaţie din România sunt publicate în 1963, sistemul de clasificare propus cu acest prilej fiind preluat apoi şi de alţi autori, în numeroase lucrări, inclusiv în clasificarea staţiunilor forestiere, în activitatea de amenajare a pădurilor. Tot pe baza acestei scheme de clasificare este descrisă vegetaţia României în volumul „Biogeografia României” (1969). Continuă cercetările în această direcţie, coordonând un colectiv multidisciplinar, amplu, pentru efectuarea zonării şi regionării pădurilor, lucrare finalizată şi publicată în 1980. Această lucrare fundamentală a stat la baza organizării reţelei de rezervaţii de seminţe şi transfer a materialului de împădurire în România, la delimitarea regiunilor ecologice în România, etc. În deceniul 1980-1990, coordonează un colectiv larg de specialişti, din mai multe instituţii (ICAS, Universitatea Transilvania din Braşov, Institutul de Biologie al Academiei Române, ICPA), în cadrul unui proiect care a vizat încadrarea tipologică a pădurilor, pe baze ecosistemice. Au fost descrise în detaliu un număr de 152 tipuri de ecosisteme forestiere (Tipuri de ecosisteme forestiere din România, 1990). Ulterior, pe baza acestor cercetări, a fost elaborată baza de date geospaţială a pădurilor şi Harta digitală a pădurilor României (pe unităţi ecosistemice), o realizare majoră a cercetării ştiinţifice silvice din ultimul deceniu. Prin prelucrarea şi analiza bazei de date geospaţiale au fost obţinute o serie de produse derivate solicitate de diverşi beneficiari (autorităţile publice centrale responsabile pentru păduri, conservarea naturii, protecţia mediului, administratori de păduri, organisme internaţionale, organizaţii nonguvernamentale, etc.). Printre cele mai importante produse derivate din baza de date geospaţială a pădurilor României menţionăm baza de date şi hărţile de distribuţie a speciilor de arbori edificatoare de ecosisteme forestiere, baza de date şi hărţile de distribuţie a formaţiilor forestiere, hărţi de distribuţie a tipurilor de habitate forestiere, distribuţia pădurilor pe categorii de altitudine, pe categorii de înclinare a terenului, pe categorii de expoziţie a terenului, baza de date geospaţială a pădurilor din reţeaua naţională de arii protejate, baza de date geospaţială a pădurilor din reţeaua paneuropeană NATURA 2000, baza de date a pădurilor de interes social din jurul localităţilor urbane, baza de date pentru fundamentarea reţelei ecologice a României, etc. Aceste produse sunt instrumente extrem de utile specialiştilor din sectorul forestier, precum şi celor din domenii conexe de activitate (amenajarea teritoriului, arii protejate, conservarea şi managementul biodiversităţii, protecţia mediului, managementul faunei de interes cinegetic etc.), aducând o contribuţie semnificativă la creşterea performanţei şi competitivităţii în aceste domenii de activitate.

Ecologia forestieră. În acestă direcţie, încă din perioada de început a carierei ştiinţifice, a activat în cadrul unui amplu proiect de cercetări ecologice în staţionar, desfăşurat în pădurile din Podişul Babadag, în Dobrogea, în colectivul condus, la început, de prof. dr. Ana Paucă apoi de prof. dr. Ion Popescu-Zeletin. Este primul proiect de acest fel din România (1959), devansând, cu câţiva ani, Programul Biologic Internaţional (1965-1975), la care de asemenea a colaborat, şi, ulterior, programul de monitoring integrat a pădurilor la nivel european. În cadrul proiectului, Nicolae Doniţă descrie şi cartează asociaţiile de pădure, execută cercetări asupra transpiraţiei, fructificaţiei şi regenerării arborilor din sămânţă şi din lăstari, asupra stratului ierbos şi a fenologiei plantelor. Cercetările efectuate timp de 7 ani se finalizează în două volume la care este coautor: „Flora şi vegetaţia Podişului Babadag” (1970) şi „Cercetări ecologice în Podişul Babadag” (1971). Lărgind investigaţiile asupra acestor păduri, publică, ceva mai târziu (1975), în colaborare, monografia „Pădurile de şleau din România şi gospodărirea lor”. A elaborat primul tratat de ,,Ecologie Forestieră“ de la noi, ca prim autor (în colaborare cu alţi specialişti, 1978), iar în 1997, tratatul ,,Silvicultura pe baze ecosistemice“ (în colaborare cu alţi specialişti). Aceste lucrări au contribuit la educarea în spirit ecologic a silvicultorilor creând premise pentru înţelegerea complexităţii pădurii şi a ecologizării silviculturii.

Conservarea biodiversităţii şi arii protejate. A publicat lucrări ştiinţifice fundamentale cu privire la evaluarea şi conservarea diversităţii biologice a pădurilor (Probleme actuale ale conservării genofondului şi ecofondului, 1980; Ecological decline of spruce forest ecoszstems in the Carpathians, 1994; Some remarcks on scientific reserves and nature protection, 1994; Les forêts vierges de Roumanie, 2001; Conservarea pădurilor virgine, 2004; etc.). A elaborat şi publicat numeroase lucrări de educaţie ecologică, conştientizare publică, diseminare cu privire al diversitatea biologică a României, a pădurilor româneşti cu precădere, şi la conservarea acesteia. A coordonat elaborarea primei strategii naţionale pentru conservarea diversităţii biologice şi a planului de acţiuni aferent (1996). A colaborat la elaborarea studiilor de fundamentare pentru constituirea reţelei naţionale de arii protejate (este vorba de primele 13 naţionale şi naturale declarate după 1990). A făcut parte din grupul de experţi ai Ministerului Mediului însărcinat cu realizarea reţelei Natura 2000 în România, începând cu anul 2005. A contribuit la elaborarea de norme tehnice, instrucţiuni, ghiduri de bune practici privind managementul pădurilor incluse în arii protejate. Prin activitatea pe care a desfăşurat-o în acest domeniu, dl. Nicolae Doniţă a militat cu consecvenţă pentru o utilizare raţională a biodiversităţii, pentru crearea unei reţele naţionale funcţionale de arii protejate, susţinând că nu doar existenţa noastră depinde de pădure, ci şi că soarta pădurii depinde de atenţia pe care i-o acordăm.