Nicolae Doniță, inginer silvic, doctor în silvicultură, membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice a Romăniei, s-a născut în Chișinău (Basarabia), la 20 noiembrie 1929. A urmat școala primară în orașul natal. În anii 1940 și 1944 se refugiază cu familia din Basarabia. Își continuă liceul la Turda și studiază apoi silvicultura la Institutul Forestier din Brașov. Devine inginer silvic în anul 1955.

După un an de stagiatură la Ocolul Silvic Sebiș, Județul Arad, este angajat în anul 1956 în Colectivul Forestier al Academiei Române, la recomandarea fostului său profesor de Botanică, C.C. Georgescu, cunoscut om de știință, membru al Academiei. Își începe cariera sub îndrumarea profesorului Sergiu Pașcovschi, care a descris tipurile de pădure din România.

Este angrenat chiar de la început în două programe mari de cercetare – elaborarea hărții geobotanice pentru primul Tratat de Geografie al României (publicată în anii 1960 și 1961) și descrierea vegetației lemnoase din silvostepa României (S. Pașcovschi, N. Doniță 1967).

După includerea Colectivului Forestier în noul Institut de Biologie al Academiei și înființarea Laboratorului de Ecologie, lucrează în acest laborator sub îndrumarea unor specialiști de înaltă ținută științifică: Alice Săvulescu, Nicolae Sălăgeanu, C.C. Georgescu, Grigore Eliescu, Ion Popescu-Zeletin, toți membri ai Academiei și Ana Paucă.

În anul 1959 este inițiat un program de cercetări ecologice complexe în ecosisteme forestiere din Podișul Babadag (Dobrogea) la care lucrează și Nicolae Doniță alături de un mare colectiv de cercetători din Institut. Și aceasta înainte să fi început cercetările în Programul Biologic Internațional. Cercetările au durat 6 ani și au fost extinse apoi în alte zone. Rezultatele s-au publicat în anii 1970, 1971, 1979, 1985 in monografii și în numeroase articole.

Folosind rezultatele din aceste cercetări, Nicolae Doniță și-a elaborat teza de doctorat cu titlul “Cercetări geobotanice și silviculturale în șleaurile din Podișul Babadag”, sub conducerea profesorului Emil Negulescu și a obținut titlul de doctor în silvicultură al Facultății de Silvicultură din Brașov, în anul 1970. În același an concurează și obține o bursă de cercetare a Fundației A. von Humboldt din R.F. Germania și se specializează în Ecologie și Fiziologie la Universitatea din Göttigen, în anii 1970 și 1971, sub conducerea celui mai onorat ecolog și fitocenolog din Europa, profesorul H. Ellenberg.

În anul 1971 participă la o consfătuire științifică de ecologie la care prezintă o lucrare și la care ia contact cu doi mari ecologi, R. Wittacker din SUA și P. Duvigneaud din Belgia. Tot în același an participă la cea de XV Expediție Fitogeografică Internațională în Grecia luând contact cu mulți specialiști europeni printre care, profesorul H. Walter din RFG, autorul marii opere “Vegetația Pământului” și profesorul P. Ozenda din Franța, autorul unei hărți a vegetației Europei.

Revenit în țară constată că a fost transferat împreună cu colegii silvicultori, Constantin Bândiu, Vasile Mocanu și Vasile Tutunaru de la Institutul de Biologie al Academiei la Institutul de Cercetări și amenajări Silvice din București. La acest institut se înființează un laborator de Ecologie Forestieră. Din anul 1975 Nicolae Doniță conduce acest laborator timp de 22 ani, până a fost pensionat în anul 1997.

Lăsând la o parte diferitele schimbări ce s-au produs în acest institut, se vor releva cele mai importante realizări ale cercetării ecologice și fitogeografice în acel sfert de veac în acest laborator.

Dezvoltarea cartografiei vegetației și a pădurilor

După cele două hărți geobotanice (1960,1961), Nicolae Doniță elaborează încă două hărți de vegetație: una pentru Atlasul României (1976) și una pentru volumul Vegetația României (1992), patru hărți forestiere (1975, 1980, 1981, 1987) și două hărți generale ale pădurilor României (1996, 2008). A contribuit și prin publicarea mai multor articole în periodice științifice.

Ultima harta a pădurilor, pe unități ecosistemice (2008), a avut și are o valorificare complexă prin stabilirea bazei geospațiale și digitale a pădurilor, cu multiple utilizări în gospodărirea pădurilor , în amenajarea teritoriului, în conservarea biodiversității, în managementul faunei cinegetice etc.

Dar contribuția cea mai mare la dezvoltarea cartografiei vegetatiei a fost participarea lui Nicolae Doniță la crearea hărții de vegetație a Europei, la care a lucrat între anii 1979-2000. A contribuit și prin includerea vegetației României în această hartă și prin descrierea, în colaborare cu alți specialiști a două mari unități de vegetație: cea a pădurilor de stejari termofili și cea a silvostepei (U. Bohn, N. Doniță et al. 2000, N. Doniță et al 2003).

Pentru contribuțiile în domeniile cartografiei vegetației și a pădurilor, N. Doniță a primit în anul 2014 titlul de Doctor Honoris Causa a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Mihai Întâi, din Timișoara.

Fundamentarea ecologică și geografică a gospodăririi pădurilor României

Prima acțiune pentru această fundamentare a fost elaborarea și publicarea tratatului de Ecologie Forestieră (N. Doniță, I. Ceianu, S. Purcelean, A. Beldie, 1977), pentru informarea ecologică a silvicultorilor. Acest tratat a fost folosit apoi și în programele de pregătire a studenților.

S-a inițiat un program de cercetare pentru zonarea și regionarea pădurilor României, executat de un mare colectiv de cercetători din institut dar și din alte institute (N. Doniță et al 1980). Au fost folosite multe date științifice și elaborată o hartă detaliată (N. Doniță, 1980).

Într-un alt program s-au descris tipurile de ecosisteme forestiere din România ca obiecte de lucru ecologice pentru silvicultori (N. Doniță, C. Chiriță, V. Stănescu et al 1990).
Și a fost elaborat un tratat de silvicultură pe baze ecosistemice (I. Vlad, C. Chiriță, N. Doniță, L. Petrescu, 1997) cu descrierea măsurilor de gospodărire fundamentate ecologic.

Folosind a doua bursă a Fundației Humboldt (1984-1985) studiază tehnologia producerii de lemn de stejar de calitate în mai multe ocoale silvice din Germania și Franța (N. Doniță, 1987).

Conservarea biodiversității pădurilor și altor formații vegetale

După un inventar al rezervațiilor forestiere existente în anii 1987-1988, N. Doniță și alți cercetători au lucrat la stabilirea primelor 13 parcuri naționale (1991-1992).

A lucrat la stabilirea pădurilor cu valoare ridicată de conservare (E. Stanciu, N. Doniță et al 2003) și la stabilirea pe teren a pădurilor virgine (2003-2004), a ghidului pentru selectarea și evaluarea lor ecologică (S. Radu, N. Doniță et al 2004) și inventarierea și strategia managementului și protecției lor (I. Biriș, P. Veen, N. Doniță et al 2005).

În colaborare cu colegi biologi a descris habitatele din România (N. Doniță, A. Popescu, S. Mihăilescu, M. Paucă, 2005) și vegetația Parcului Național Munții Măcinului (A. Popescu, N. Doniță 2013).

Pentru contribuțiile în conservarea biodiversității a primit titlul de doctor honoris causa al Universității Ștefan cel Mare din Suceava (2011).

Alte activități

Între anii 1992-1994 a lucrat, ca specialist în tipologie, la amenajarea pădurilor din Republica Moldova și a descris câteva tipuri (N. Doniță, T. Ivanschi 1994).

A colaborat și la un program de cercetare în aceste tipuri (N. Doniță et al 2007).

Pentru aceste contribuții ca și pentru cooperarea în pregătirea de specialiști de înaltă calificare a fost decorat cu Medalia Dimitrie Cantemir al Academiei de Științe a Republicii Moldova.
La invitatia profesorului S. Pedrotti, directorul Institutului de Botanică și Ecologie a Universității Camerino din Italia , Nicolae Doniță împreună cu soția dr. Doina Ivan, au studiat populațiile de plante în pajiștile din Munții Apenini și Alpi (D. Ivan, N. Donita et al 1994, N. Donita, D. Ivan, F Pedrotti 2003).

Activități didactice

Între anii 1990 și 2009 Nicolae Doniță a elaborat si predat cursuri de Ecologie și Geografie Forestieră, Dendrologie, Istoria Pădurii și a Silviculturii, Fitocenologie, Cultura Pădurilor la Universitățile din București, Oradea, Arad, Timișoara.

La Facultatea de Silvicultură din Brașov a îndrumat formarea a 14 doctori în silvicultură.

Publicații

Nicolae Doniță a publicat ca autor unic sau coautor, peste 250 lucrări științifice din care 55 în străinătate. Sunt 2 tratate, 14 monografii, 9 hărți, 19 capitole de cărți, 9 cursuri universitare, 30 manuale și îndrumări tehnice, 8 lucrări la conferințe internaționale și congrese și multe articole în periodice științifice.

Pentru 6 lucrări la care a fost coautor, au fost acordate premii ale Academiei Române.

A participat cu lucrări științifice la multe manifestări în țară și străinătate și la trei congrese mondiale – de Apicultură, la București în 1964, de Ecologie la Yokohama în 1990 și Mondial Forestier la Antalia în 1996.

În anul 2023 Nicolae Doniță a primit pentru întreaga activitate științifică și didactică titlul de doctor honoris causa al Universității Transilvania din Brașov.

Din anul 2016 se ocupă de clarificarea unor probleme teoretice de Ecologie Sistemică în colaborare cu colegul biolog, profesor doctor S. Godeanu.